Home
Comunicat de presă
COMUNICAT DE PRESĂ
Conferința finală proiect
După trei ani de derulare a proiectului ”Rețea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere și reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în oameni, implementat de Asociaţia Patronatul Medicinei Integrative a sosit vremea bilanţului.
Avem plăcerea să ne prezentăm la această reuniune de bilanț cu toți indicatorii îndepliniți, astfel: peste 600 de beneficiari diagnosticați cu cancer de sân, col uterin sau testicular, incluși în grupul țintă al proiectului, alături de 1063 de aparținători ai acestora au beneficiat de serviciile de consiliere psihologică și profesională, sesiuni de tutoriat și activități de incluziune socială și implicare în viața comunității în cadrul celor trei Centre de economie socială - Centrul regional București-Ilfov, Centrul regional Nord-Vest respectiv Centrul regional Nord-Est.
Ședințele de consiliere psihologică desfășurate în cadrul centrelor teritoriale, consilierea profesională pentru menținerea și identificarea unui loc de muncă, sesiunile de tutoriat, organizarea de grupuri de suport şi multe alte activităţi derulate în cadrul proiectului au ajutat persoanele diagnosticate cu cancer și aparținătorii acestora să depășească o parte din traumele emoționale cauzate de diagnostic și să parcurgă cu pași siguri drumul anevoios al reintegrării sociale şi profesionale.
Conferința finală a proiectului, în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele finale, după trei ani de implementare (iunie 2010-mai 2013), va fi organizată în data 31 mai 2013, în cadrul Centrului Teritorial București-Ilfov, Str. Constantin Dobrogeanu Gherea, nr. 150, Sector 1.
Persoană contact:
Mădălina Minu
Expert mediere în relația cu angajatorii și grupul țintă
Tel.: 0372.770.126/ 021.230.02.98
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Despre proiect
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeste în oameni!
Titlu Proiect: “Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer”
ID Proiect:55178
Benficiar: Patronatul Medicinei Integrative (P.M.I.)
Partener 1 - Associazione Oncologica Senigalliese Valli Misa e Nevola – Italia
Partener 2 – Asociaţia de Terapii Integrative “Sfantul Nectarie” – România
Descriere Proiect
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007 -2013, “Investeste in oameni!”, Axa Prioritară 6 - „Promovarea incluziuniii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie -“Dezvoltarea economiei sociale”, Cerere de propunei de proiecte 84. “Pentru o viaţă mai bună”
Obiectivul general al proiectului este crearea unei reţele de centre cu acoperire multiregională pentru consolidarea capacităţii competenţelor şi stimei de sine a persoanelor diagnosticate cu cancer.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se indentifică: Sensibilizarea societăţii civile, referitor la problematica reintegrării sociale a persoanelor diagnosticate cu cancer, informarea societăţii civile asupra prevenirii cancerului şi promovarea stilului de viaţă sănătos prin campanii de conştientizare. Consiliere şi terapie oferită persoanelor diagnosticate cu cancer în cadrul centrelor regionale nou formate. Identificarea celor mai bune practici existente la nivel european şi sprijinirea iniţiativelor transnaţionale şi a parteneriatelor la nivel european în vederea ralierii reţelei multiregionale de centre la reţelele europene de profil pentru dezvoltarea resurselor umane şi crearea unei pieţe inclusie de muncă.
Implementarea proiectului se va derula în parteneriat începând cu luna iunie 2010 şi are o durată de 36 de luni.























Facebook